Transport gratuit peste 350lei / Livrare rapidă / Retur gratuit

Mișcare la căldură

Mișcare la căldură

Bine v-am regăsit în 2023, întorși probabil din vacanțe și escapade de prin toate părțile: unii dintre noi ne-am dorit pârtii înzăpezite, unii plaje exotice, iar pentru ambele a fost nevoie să călătorim în afara țării, pentru că iarna din România nu s-a decis nici către frig de-a binelea, nici către căldură în toată regula. Suntem pe undeva pe la mijloc, ceea ce, având în vedere rutina de zi cu zi – cu dus copiii la și de la creșă/școală/grădiniță și cu noi, care mergem la serviciu și pe unde ne mai poartă drumurile zilnice – nu e chiar atât de rău atâta timp cât termometrul indică mai multe grade cu plus.

În oraș, frigul extrem, chiar și atunci când aduce zăpada mult așteptată de cei mici – dar care, să fim sinceri, se topește rapid și mai mult îngreunează traficul și deplasările pe roți sau pe jos – nu ne ajută în activitățile cotidiene și, în plus, ne face să evităm orice drum care nu este absolut necesar. Dar când afară sunt 5 sau chiar 10 grade în ianuarie, parcă ideea de a ieși în parc, la plimbare sau la piscină cu piticul nu mai sună așa de chinuitor. Și bineînțeles, aici, pe bbsportiv.ro, suntem și în acest an alături de fiecare părinte care dorește să-și încurajeze copilul să facă mișcare organizată de la cele mai fragede vârste.

Domeniul nostru de activitate – și experiența noastră de părinți care au început să-și ducă copilul la baby spa, bazinul special pentru bebeluși, de când avea 6 luni – ne-a orientat natural către tot ce ține de mediul acvatic, de aceea micul nostru magazin online este specializat în echipamente și accesorii pentru bazin. În asta constă expertiza noastră – să ajutăm toți micuții din România, cu vârste cuprinse între 2 luni și 6 ani, să beneficieze de toată tehnologia, confortul și siguranța disponibile la ora actuală în Marea Britanie și alte țări din lume unde marca Splash About și-a câștigat premii și un renume. Cu alte cuvinte, vrem să-i pregătim și să-i echipăm corect pe toți piticii care intră în apă, pentru ca experiența lor să fie cât mai plăcută și să-i încurajeze – pe cei mici dar și pe cei mari, care îi însoțesc și le poartă de grijă – să facă din mersul la piscină un obicei sănătos care să le clădească corespunzător corpul și mintea de la cele mai fragede vârste.

Și pentru că este totuși iarnă – și nimănui nu-i place să tremure când intră sau iese din apă – pe bbportiv.ro avem un stoc generos de costumașe care să asigure un confort termic satisfăcător în sezonul rece. Neoprenele cu scutec încorporat se potrivesc de minune oricărui bebeluș și micuț de pănă la 2 ani, întrucât dispun de tehnologia Happy Nappy ce nu permite deversarea materiilor fecale accidentale în apa în care intră copilul. Avem în magazin și varianta de costumaș întreg, care acoperă și brațele și picioarele, și care conferă cea mai mare căldură trupului celui mic, mai ales într-o zi în care mergeți împreună la piscină și nu se află în mediul bine încălzit de la bazinele speciale pentru bebeluși și copii. La babyspa, nou-născuții pot purta și modelul de neopren care se închide/deschide ca o vestuță petrecută cu arici, iar fetițele și băiețeii care au trecut de pragul de 2 ani și care ajung deja la bazin pentru lecții de înot, iarna se vor simți cel mai confortabil în apă în acest model de neopren. Oricare produs vă face cu ochiul pentru micuțul sau micuța dumneavoastră, vă stăm la dispoziție cu orice întrebări și recomandări suplimentare la numărul de pe site. Ne face întodeauna plăcere să intrăm în contact cu alți părinți care își duc copiii la bazin!

Postarea urmatoare

Suport clienti Luni - Vineri: 10.00 - 17.00

0212070044 contact@bbsportiv.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!