Zilele acestea, între noi orare și măsuri sociale restrictive, pe de o parte, și schimbările de vreme și temperatură, pe de alta – parcă atmosfera e încărcată și astenia de primăvară mai palpabilă. Dar cum antidotul stărilor de spirit joase e soarele, oxigenul și mișcarea – orice interval petrecut afară, preferabil în natură, sub cerul liber, îmbunătățește vizibil felul în care te simți! – putem aprecia cu toții faptul că anul acesta, spre deosebire de primăvara trecută, avem la dispoziție mai multe opțiuni. Putem ieși în parc, putem merge cu copiii la bazin (sălile de sport pentru adulți sunt momentan închise, dar piscinele pentru cei mici funcționează pe bază de programări individuale și sesiuni în siguranță 1-la-1), putem pleca din oraș pentru o călătorie de weekend și așa mai departe...
Nu ne trebuie decât puțină imaginație și dorință de acțiune pentru a ne face zilele frumoase, chiar și în aceste timpuri de restriște, iar aici, pe bbsportiv.ro, suntem determinați să ne ținem forma fizică, dar și moralul, cât mai sus! Însă atunci când vedem că nivelul de energie ne scade – deoarece există atâtea motive, de care vorbeam la începutul articolului, care să ne facă să ne simțim demotivați, dezorientați, letargici sau obosiți în această perioadă – ce avem nevoie să facem e să obținem...mai multă energie! Cum? Exact prin a face, a ne mișca, a avea o activitate fizică susținută care în interiorul corpului se traduce prin arderea de calorii care eliberează endorfine, serotonină, dopamină și oxitocină – cei patru hormoni „ai fericirii” produși de propriul nostru corp în anumite condiții și circumstanțe. Mai precis, sportul și mișcarea sunt elementele de la temelia stării noastre de bine, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Iar când stresul se ridică la cote deranjante, metoda eficientă prin care contracarăm efectele sale supărătoare este, în primul rând, activitatea fizică.
Acest lucru nu e valabil doar pentru părinții sau adulții care ne citesc, ci și pentru copii. Aparent mai neafectați de stresul și grijile cotidiene, studiile psihologice indică faptul că întreruperea activităților și izolarea din perioada pandemiei sunt factori care „au tulburat apele” chiar și pentru cei mai mici dintre puii noștri. Lipsa contactului uman și a libertății de mișcare pot avea consecințe devastatoare pe termen lung, de aceea, ca părinți noi înșine, ne-am străduit și am căutat cât mai multe activități fizice, nu doar mentale, pentru fetița noastră Olivia: am făcut schi la munte, ne-am bălăcit în apă la mare și la bazinul la care mergem regulat în timpul anului, ne plimbăm cu trotineta, bicicleta, SUP-ul și orice dispozitiv ce ne pune mușchii și „hormonii fericirii” în mișcare.
Și pentru că magazinul nostru online bbsportiv.ro a apărut inspirat de prezența și energia Oliviei în viața noastră, dar se adresează tuturor copiilor cu vârste de la 3 luni la 6 ani care merită, ca și ea, să se miște liber, confortabil și în siguranță în mediul acvatic – fie că merg la mare în concediu sau la bazin în extrasezon – suntem de părere că acum e mai important ca niciodată ca micuții noștri să aibă parte de activitate fizică organizată. În acest scop, venim cu zeci de modele de echipamente pentru înot, de la mult premiatul bestseller Happy Nappy – cu o tehnologie unică pe piața din România – până la costumele întregi de neopren sau cele cu protecție UV , numai bune pentru vacanțele de vară pe nisip care urmează.
Între timp, vă dorim tuturor zile senine, active și pline de energie. Pe curând!