Transport gratuit peste 350lei / Livrare rapidă / Retur gratuit

Stropi de veselie

Stropi de veselie

Mai e foarte puțin până iarna își începe oficial supremația, dar judecând după cât de blândă a fost această toamnă, putem anticipa că probabil temperaturile nu vor fi atât de dure cu noi în noul sezon. Deși copiii își doresc cu ardoare căderea zăpezii – chiar și pe noi, adulții, ne fascinează feeria fulgilor de nea, mai ales dacă în sufletele noastre a rămas treaz spiritul copilăriei! – este adevărat că în ultimii ani, cel puțin la oraș, ninsoarea a devenit un fenomen rar și de scurtă durată. Ca să simțim cu adevărat bucuria zăpezii, de obicei mergem undeva într-o zonă montană, unde plimbatul, bulgăreala, ski-ul și săniușul ne fac să ne simțim din nou copii liberi și zglobii, indiferent ce vârstă avem.

Pe bbsportiv.ro v-am obișnuit deja cu atitudinea noastră atât de deschisă către sport și mișcare, așa că vă mărturisim că de-abia așteptăm vacanțele de iarnă pentru a evada la înălțime și a ne da drumul cu skiurile la vale, acea senzație minunată de libertate și de bine pe care o împărtășim deja și cu fiica noastră de 4 ani, Olivia, care a devenit neînfricată pe pârtie. Suntem de părere că ai noștri copii deprind ușor și le face plăcere să ne copieze obiceiurile, de aceea părinții merită să se străduiască întotdeauna să-și facă timp, alături de cei mici, pentru activități interesante și benefice cum sunt ieșitul în natură și mișcarea de orice fel.

Chiar dacă e frumos să ne gândim și să facem planuri pentru excursii de sărbători, deocamdată mai avem de stat pe acasă, cu rutina zilelor de lucru și a activităților de zi cu zi. Așa ne petrecem, de fapt, cea mai mare parte a vieții, de aceea este important să alternăm munca și pauzele, și desigur, să nu privim sportul doar ca o activitate de vacanță, ci să ne facem timp de el și în restul anului. Iar pentru bebeluși și copii de la 2 luni la 6 ani, bbsportiv.ro a apărut tocmai că să le susțină activitățile la bazin, în familiile care, ca și noi, consideră că apa, bălăceala și înotul sunt cel mai bun obicei sănătos cu care ne putem obișnui piticii încă de la începtul vieții.

Pentru că am găsit un baby spa pentru Olivia încă de când avea 6 luni, am vrut ca ea să fie echipată și pregătită corespunzător pentru întâlnirile ei săptămânale cu apa. Și pentru că am aflat că brandul britanic Splash About este special conceput pentru copii și este printre puținele premiate și acceptate de școlile internaționale de înot – în primul rând pentru Happy Nappy, best-sellerul care i-a făcut celebri, datorită faptului că este un slip inteligent care nu permite fecalelor și murdăriei să contamineze apa din bazin – ne-am hotărât, acum mai bine de 3 ani, să-l aducem publicului din România prin micul nostru shop online.

De anul acesta, cei de la Splash About i-au mai adăugat modelului lor clasic cel mai bine vândut un nou strat, cu rol de neutralizare a bacteriilor și patogenilor care câteodată circulă prin piscinele publice: așa a apărut Happy Nappy Duo, pe care ne bucurăm să-l avem și noi disponibil pe bbsportiv.ro, pentru toți prichindeii cu vârste cuprinse între 1 lună și 3 ani, atunci când merg la baby spa și plutesc relaxați în brațele instructorului, sau pentru când pleacă cu mami și cu tati în concediu și intră cu ei în piscina de la hotel.

Dați-le voie așadar celor mici să se bucure nestingheriți de plăcerea de a fi în apă și încurajați-i mereu să se simtă în siguranță și să ridice în aer stropi de veselie. Vă garantăm că așa se vor simți foarte fericiți!

Postarea urmatoare Postarea anterioara

Suport clienti Luni - Vineri: 10.00 - 17.00

0212070044 contact@bbsportiv.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!