Iarna asta se pare că suntem cu toții nostalgici după iernile din anii trecuți, pe când ne făceam vacanțe și concedii peste tot în lume. Unii plecam mai aproape de casă, prin Europa, alții treceam linia Ecuatorului, atrași de căldură, soare și ocean. Nimic nu se compară, ce-i drept, cu senzația de a lăsa frigul de acasă în aeroport și de a ateriza într-o altă lume, caldă și exotică, la câteva ore distanță. O mână de rochii și tricouri și câteva perechi de slipi și papuci – acesta era tot necesarul pentru una sau două săptămâni de răsfăț la destinație, căci țările calde au acea calitate de a strânge laolaltă cam toate lucrurile la care poți visa: apă turcoaz, palmieri, mâncare bună, plajă generoasă, sporturi de apă, vizite lejere și tot soiul de activități relaxante sub cerul însorit. Iar cei ce iarna n-alegeau skiul, mergeau, de obicei, la înot, scuba sau snorkelling undeva la cald.
Ei bine, în anul de grație 2020 – și posibil o perioadă bună de acum încolo – planurile de călătorie au încetat în mare parte și foarte puțini dintre noi s-au gândit să mai ia un avion ca să plece în vacanță. Deși, dacă e să studiem puțin oferta, avem în continuare destinații frumoase deschise, unde vremea e blândă și se poate face plajă chiar și-n timpul iernii. Egiptul, Emiratele Unite sau Iordania sunt doar câteva exemple disponibile, iar cei care s-au aventurat acolo de curând au raportat temperaturi văratice și condiții excelente de vacanță, mai ales că fluxul de turiști a scăzut iar serviciile sunt chiar mai accesibile. În orice situație, chiar și una sumbră sau nefericită, există și o parte plină a paharului, iar în ce privește turismul actual, zborurile și cazările mai ieftine reprezintă clar cea mai bună situație de care putem profita momentan.
Bbsportiv.ro s-a înființat în 2019, când lumea încă făcea planuri mari de Sărbători iar o parte din clienți își puneau în bagaje costumașele noastre de baie, pentru toți copilașii fericiți care plecau în vacanțe peste hotare. Și chiar dacă anul acesta veștile de călătorie au fost mai puține, ne-am bucurat de fiecare dată când părinții ne-au spus că pleacă pentru un weekend sau pentru un concediu undeva, în țară sau chiar mai departe. Pentru că în comunitatea noastră mică de bebei sportivi, am fost mereu susținători ai sănătății prin mișcare, activitate și emoții pozitive. Și indiferent de ce se întâmplă în lume, credeam cu tărie că fiecare om și familie trebuie să se adapteze cât mai bine și să-și mențină echilibrul.
Da, probabil anul acesta călătorim mai puțin și ne simțim mai ciudat, din această cauză și multe altele. Însă faptul că nu o să ajungem pe o insulă exotică sau la piscina hotelului nostru preferat prea curând nu ar trebui să reprezinte verdictul final, pentru că putem să fim activi și să ne simțim bine și în locul în care trăim. Multe mămici și mulți tătici au ales să continue să-și ducă micuții la bazin după starea de carantină din primăvară, conștientizând cât de important este pentru fizicul și psihicului copilului să facă mișcare. Iar câțiva chiar au decis să facă lucrul ăsta pentru prima dată, tocmai pentru că există diverse restricții în rest. Pentru fiecare dintre voi, pe bbsportiv.ro găsiți variante de slipi, costume întregi și accesorii utile pentru înot și bălăceală în această iarnă, indiferent că vă duceți copilul la cel mai apropiat bazin de casă sau vă aventurați într-o vacanță la finele acestui an. Zile active și frumoase tuturor!